Archive for Septembrie 2009

Viorel Gaita – Întâlnire de taină la Cotroceni

Întâlnire de taină la Cotroceni
24 Sep 2009 Viorel Gaita

din Cotidianul

Băsescu: Aţi venit doar pentru poză sau vreţi să mai ciuguliţi şi câte ceva de pe mese, hă, hă, hă.

V-am invitat la Cotroceni pentru a încerca să terminăm o dată pentru totdeauna cu această generaţie tânără, care propagă dispreţul pentru valorile româneşti…
Boc (ridicându-se cu picioarele pe scaun): Nişte rapandule, nişte răpănoşi şi nişte japiţe care se cred jurnalişti şi care au dus ţara de râpă.
Mircea Mihăieş: Domnule preşedinte, ar fi bine să încercaţi să eliminaţi orice derapaj verbal, mai ales că nu se ştie dacă nu cumva funcţionează şi microfoanele, chiar dacă eu, unul, le-am închis cu mâna mea.

Băsescu: Boc, te rog să nu mai vorbeşti neîntrebat. Aşadar, avem prea mulţi tineri pe care-i văd seara la televizor, unii pe la posturi de nişă, AXN Crime sau Animal Planet, fiindu-le ruşine că sunt români.
Dl Cocoş: Domnule preşedinte, aţi înfrânt sistemul ticăloşit?
Băsescu: Auzi, măi, Cocoş, am impresia că tu eşti un puişor… de comunist.
Publicitate

Ai noroc că eşti rudă cu Elena. Aşa cum am mai spus, România e muribundă, e aproape în stare de inconştienţă. Suntem, ca să zic aşa, în situaţia de a-i face respiraţie gură la gură.
Alina Mungiu-Pippidi: Aţi putea să ne arătaţi, concret, ce trebuie făcut?
Băsescu: Dacă te aşezi pe masă, îţi arăt eu ce trebuie făcut, hă, hă, hă. Da’ nu aici. Vin eu direct la tine-n birou să o facem…
Patapievici (aparte, aranjându-şi cu un gest nervos papionul): Domnule preşedinte, nu se face. Dumneavoastră trebuie să fiţi un exemplu de moralitate şi de corectitudine…
Băsescu: (în şoaptă) Ai dreptate, mă Horia. Există mulţi găozari dintr-ăştia care cred că mă pot atrage în capcane. (Apoi tare): Şi-ntrebările, stimată doamnă, trebuie să probeze un minim de inteligenţă. (O mângâie părinteşte pe faţă pe doamna Pippidi.) În altă ordine de idei, faptul că sunt de acord cu legalizarea consumului de droguri uşoare şi a femeilor uşoare n-are nici o legătură cu EBA. Are legătură cu Elena Udrea, care va avea, în sfârşit, ce să le ofere turiştilor străini veniţi pe litoralul nostru – „un all-inclusive“ cu tot tacâmul şi cu prezervative gratis, din partea casei, sau, mă rog, a hotelului. Vorba vine gratis, mă bazez aici pe Elena. Dacă a fost ea în stare să evalueze o pernă cu 1.000 de euro şi nişte perdele cu 70.000 de euro, mă aştept ca un prezervativ să fie evaluat la cel puţin 100 de euro. Vremurile sunt grele şi de undeva trebuie să facem şi noi rost de bani pentru campania electorală. După datele pe care mi le-a furnizat doamna Ana Birchall, în România ar exista cam 40.000 de prostituate, fără să le mai punem la socoteală pe cele care fac muncă voluntară, singurele care au înţeles să contribuie efectiv la ieşirea României din criză. Sper ca cifrele să fie corecte, nu ca acum 5 ani, când m-am bazat pe un raport al lui Adrian Năstase şi-am zis că unul din 5 români e homosexual. Sunt sigur că aşa o să-i „batem“ în sfârşit şi pe vecinii noştri bulgari, turci sau greci la capitolul turism.

În ceea ce priveşte legalizarea drogurilor uşoare, e o măsură bine venită, mai ales pentru pensionari şi pentru cei 200.000 de bugetari care-şi vor pierde seviciul. După două, trei pastile de metadonă sau două, trei ţigări de marijuana vor avea cu siguranţă impresia că trăiesc bine. Drogurile astea au o singură contraindicaţie: pierderea progresivă a memoriei, ceea ce pentru noi se constituie într-un avantaj deoarece utilizatorii vor uita ce promisiuni le-am făcut în campania electorală. Domnilor, vă mulţumesc pentru prezenţă. (Aparte): Domnule Tismăneanu, sunteţi poet, n-aţi putea să-mi scrieţi o odă, un omagiu ceva, să iau şi din electoratul de vârsta a treia care l-ar vota pe Oprescu?

Acest text este un pamflet şi trebuie interpretat ca atare

Anunțuri

virale electorale artistice

Mai intai, hairstyle prezidential marca sutu, via mioriticul.

mircea geoana,coafuri,alegeri prezidentiale

apoi, poem electoral marca Vanghelie, via nasii

Daca Vanghelie ar fi poet

ar scrie o astfel de poezie, sau o oda…

Intr-o balta neagra,
Patru ochi luceste.
Ce sa fie oare?
Cred ca e doi peste.

Pe un camp cu viorele
Crestea numai ghiocei.
Si-a venit mandrele mele
Si le-a cules pe toti ei.

Creste iarba, iarba deasa
Perpendicular pe casa
Vine calul si o paste
Alta iarba se dezvolta

Tara mea cu rauri multe
Si cu frunze si cu flori
Ai in tine-o populatie
De mai multi locuitori

Si din bolovani cu apa
S-au format inspre apus
Muntii tai de incretire
Orientati cu varfu-n sus

Priviti lebedele negre..
Si rog serviti o bomboana
E bine ca ne plac Udrea
Dar mi-l garantez pe Geoana

si o oda patriotica de criza dedicata lui Basescu, via Ciococioco

Oda lui Base, piratul Romaniei

de Mihai Buricea

Un pirat dintre aceia ce-a umblat pe trei oceane
conducând vapoare roşii spre meleaguri bogătane
după ani şi ani de muncă pe oglinzile de ape
s-a întors în sânul ţării de la care să se-adape

Plictisit de hoinăreala ce l-a preumblat prin lume
a venit pe malul mării ca să ne lase postume
în care să povestească aventurile pe mare
si pe străzile din porturi marcate cu lampadare

Dintre faptele măreţe reţinute la-ntâmplare
merită reamintită neavând o remuşcare
cum a reuşit în pielea unui lup viteaz de mare
să dea foc la şapte nave dintr-o singură mişcare

Stând aşa cu trei şuviţe pe chelia sa lucioasă
i-a-ncolţit în vârful minţii o idee-ngenioasă
să transforme ţara toată într-o navă-mpărătească
pe care domnia sa cu onoare s-o cârmească

Tot urcând cu îndârjire spre a navei proră nouă
a vândut flotila ţării pentru sute mii de ouă
ca prin astă faptă strâmbă să devină căpitanul
celei mai făloase nave din întreg aliotmanul

Ajutat de vântul sorţii care i-a fost tot prielnic
a ajuns la cârma navei înscriindu-se-n pomelnic
de unde încearcă-ntruna s-o conducă toată viaţa
spre limanul fercirii unde e moartă speranţa

Din păcate nu-si dă seamna că această navă încă
nu e pentru aventură să o dea din stâncă-n stâncă
iară pasagerii navei nu sunt vite din ogradă
să-l aclame totdeauna din paradă în paradă

Harta sustinerii lui Sorin Oprescu in PSD

Dacă e aşa cum scrie în acest document, atunci e aproape sigur că Mircea Geoană nu prea mai are şanse la turul al II-lea al prezidenţialelor.

Intrati la pe surse si veti gasi chiar documentul original in pdf.

Ghici cine intra in turul doi dupa ultimul sondaj CCSB?

Trebuie sa stie si diaspora romaneasca rezultatul ultimului sondaj CCSB.

So, daca duminica viitoare ar fi alegeri prezidentiale, 34% din cei hotarati sa mearga la vot si cu o optiune explicita il vor alege pe Traian Basescu, 19% pe Crin Antonescu (PNL), 18% pe Mircea Geoana (PSD+PC), 12% pe Sorin Oprescu (independent), 8% pe Gigi Becali (PNG), 7% pe CV Tudor (PRM) sI 1%pe Kelemen Hunor (UDMR), scrie Jurnalul National.

Astfel, Crin si Basescu ar ramane in batalia finala.

ROMANI DIN DIASPORA, MERGETI LA VOT!

Sa vedem, insa, ce se mai intampla. Pana la votare mai e ceva timp

Andrei Plesu despre Traian Basescu – Criza spiritului critic

Criza spiritului critic
Autor: Andrei Plesu
Data: 16 sep 2009
articol aparut integral in adevarul

Tot ceea ce mă deranja în comportamentul preşedintelui mi se serveşte înzecit de tabăra «oponenţilor».

Andrei Pleşu publicist

Când am plecat de la Cotroceni, am avut argumentele mele. Aveam probleme de sănătate, dar le aveam şi pentru că între mine şi şeful meu existau oarecari „nepotriviri de caracter”. Pe cele mai multe le-am semnalat, ulterior, în presă, ceea ce nu m-a scutit să rămân în continuare, pentru unii, un „intelectual al lui Băsescu”. Fapt este că aveam o sumedenie de obiecţiuni la stilul preşedintelui. Îi apreciam inteligenţa nativă, dexteritatea politică şi o anumită – fie şi capricioasă – convivialitate.

Nu-i puneam la îndoială bunele intenţii, dar mă deranjau reacţiile lui umorale, o anumită voluptate a conflictului, precum şi alternanţa de emotivitate lăcrămoasă şi brutalitate cazonă în care se complăcea adesea. Ştiam că nu condamnase comunismul din toată inima, regretam inapetenţa lui pentru politica externă, şi eram alergic la căutătura lui oblică din momentele de iritare. Că era un om necultivat nu mă indispunea prea tare.

Am avut de a face cu unele „candori” culturale şi la case mai mari… Ar fi putut fi însă ceva mai bine educat, mai puţin înclinat spre grosolănii inutile, spre ieşiri fruste, spre abuzul de ton şi de atitudine. Nu-mi plăceau foarte mult nici oamenii care îi plăceau lui, nici promptitudinea cu care se putea debarasa de oricine. Pe scurt, anumite incompatibilităţi între oficiul prezidenţial şi temperamentul preşedintelui erau, după capul meu, de necontestat. Una peste alta, Traian Băsescu nu era genul meu. Şi, probabil, nici eu nu eram genul lui.

Până de curând, pornind de la considerente ca cele de mai sus, judecata mea asupra preşedintelui era foarte bine articulată. Putea fi greşită, subiectivă, neatentă la context, dar era limpede şi neezitantă. Faţă de alţii, aveam măcar avantajul de a-l fi cunoscut îndeaproape. De la o vreme însă, spiritul meu critic a intrat în derivă. Câteva echipe de gazetari şi de „comentatori” cu statut incert au declanşat asupra lui Traian Băsescu şi asupra celor socotiţi drept „oamenii lui” o campanie de o violenţă, de o vulgaritate, de o rea-credinţă fără precedent.

Zi de zi se pun la cale şi se execută mari planuri de lichidare. Nu vreau să umblu la motivaţii, nu vreau să montez procese de intenţii. Ceea ce văd e, pur şi simplu, o dezlănţuire de ură, de furie oarbă, de mârlănie obscenă, care nu se justifică, într-o lume normală, nici faţă de ultimul dintre răufăcători. Tot ceea ce mă deranja în comportamentul preşedintelui mi se serveşte înzecit de tabăra „oponenţilor”. Constat, perplex, că şi-au depăşit „duşmanul”, că au reuşit să livreze mostre de derapaj psihologic, faţă de care cel vizat face, brusc, figură de fată mare.

Totul se desfăşoară atât de isteric încât până şi cel mai rudimentar calcul strategic e lăsat deoparte. Există, într-adevăr, riscul – tipic pentru ambianţa autohtonă – ca electoratul nehotărât să basculeze, milos, de partea victimei. Traian Băsescu ar putea câştiga pe mâna detractorilor săi care, în zelul lor, şi-au ieşit din minţi. La păcatul lipsei de civilizaţie, al prostului gust, al excesului de fiere, se adaugă, masiv şi păcatul mediocrităţii mentale, al ignorării propriilor interese. În ce mă priveşte, le reproşez că mă împiedică să-mi exercit, calm, spiritul critic.

Îmi sabotează judecata. În loc să mă convingă, mă dezgustă. Tipul de campanie care mi se bagă pe gât în fiecare seară n-are nicio legătură cu lupta dreaptă, cu buna cuviinţă, cu moravurile politice europene. E un fel de balamuc mânios, o bădărănie tribală, care vrea să combată „răul” cu „şi mai rău”. În aceste condiţii, dacă ai de ales între „intelectualii lui Gâdea” şi „intelectualii lui Băsescu”, nu prea poţi sta pe gânduri.

Crin Antonescu se ia la tranta cu Basescu, Geoana si Boc

via blogul sustinatorilor lui Crin Antonescu

Suntem în pragul haosului și-i fac direct vinovați pe Traian Băsescu, pe Mircea Geoană, pe Emil Boc de această situație!
Transcriere conferință de presă președintele PNL Crin Antonescu
10 septembrie 2009

Poziția Partidului Național Liberal în raport cu asumarea de răspundere anunțată de Guvernul Boc pe pachetele de legi privind educația, salarizarea unică și restructurarea aparatului birocratic. Menținem intenția fermă de a iniția o moțiune de cenzură care să sancționeze atât formal cât și pe conținut acest demers al Guvernului.

În fața a ceea ce se întâmplă astăzi în România din punct de vedere social, în fața protestului extins și conjugat al unor sindicate din domenii foarte importante învățământ, sănătate, ordine publică, administrație publică, conjugat cu protestul magistraților, conjugat cu amenințarea unei greve generale pe care ne-o anunță reprezentanții sindicali ai peste 1 milion de salariați din România, cerem, în sfârșit, un act de responsabilitate din partea Guvernului Boc și anume retragerea pachetelor destinate asumării, negocieri reale cu partenerii sociali între Guvern și partenerii sociali, sindicate, asociații profesionale și dezbaterea în Parlament a acestor legi de maximă importanță. Si mai departe…

CIA si SIE in „Covert Operations”

CIA, Agenţia Centrala de Informaţii sau Central Intelligence Agency este binecunoascutul serviciu secret al Statelor Unite ale Americii. Din anul 1947, CIA este renumita si popularizata ca fiind campioana in spionaj, in strangerea si analiza informatiilor despre guverne si persoane straine, cu scopul de a le pune la dispozitia institutiilor Statului american si statelor partenere. CIA întreprinde şi acţiuni sub acoperire („Covert Operations“) în străinătate.

Spre deosebire de NSA, CIA foloseste resursele umane (Human Intelligence), dar si interceptarea (Signal Intelligence). „În perioada războiului rece, principalul său adversar era KGB, care s-a transformat după destrămarea Uniunii Sovietice în serviciul secret intern rus FSB (rusă Федеральная служба безопасности Российской Федерации; română: Serviciul de Securitate Federal), omologul FBI şi serviciul de informaţii externe SVR „Служба Внешней Разведки”, omologul CIA. Serviciul secret se află sub jurisdicţia preşedintelui Statelor Unite. Unitatea este controlată în plus de către un comitet al serviciilor secrete format din membrii Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor, însă spre deosebire de alte servicii secrete americane, Agenţia Centrală de Inteligenţă nu trebuie să-şi facă public bugetul. Criticii consideră acest fapt a fi o încălcare a constituţiei americane.”(Wikipedia)

Serviciul de Informaţii Externe (SIE), înfiinţat în anul 1990, este „organul de stat specializat în domeniul informaţiilor externe, privind siguranţa naţională şi apărarea României şi a intereselor sale”.

Serviciile secrete servesc campaniile electorale?
Acestea fiind scrise, iata ca CIA si SIE au intalniri cu directie „Covert Operations“.

Fostul sef al SIE dintre anii 1997 – 2001, Catalin Harnagea a efectuat o vizita privata in SUA pentru a se intalni cu George John Tenet si Porter Johnston Goss, fosti directori ai CIA, si cu mai multi analisti din cadrul Stratfor la Washington, New York si Los Angeles. Citeste mai mult pe inpolitics.ro .

Vom vedea la ce ii va folosi lui Harnagea aceasta intalnire „a umbrelor”. Sa nu nuitam ca  Harnagea este seful de campanie a lui Crin Antonescu…