Archive for the ‘massmedia’ Category

Apel la cetatenii Bucurestiului: Apa epurata, viata mai curata!

Primăria Municipiului Bucureşti
Unitatea de Implementare a Proiectului- ISPA
Apa epurata, viata mai curata!

Peste 10 tone de deseuri solide sunt eliminate zilnic din apa Bucurestiului prin intermediul Statiei de epurare a apelor uzate. Aceasta unitate proceseaza apa murdara a orasului – colectata de retele de canalizare – si o retrimite curata in Dambovita.

 

Pentru buna functionare a Statiei de epurare, operatorii fac apel la cetatenii Bucurestiului sa arunce deseurile solide in ghenele de gunoi si nu in retelele de canalizare, iar unitatile industriale sa respecte cu strictete normele de descarcare a rezidurilor.

Statia de epurare a apelor uzate a Municipiului Bucuresti

Radu STATE, director Apa Nova –Directia Statie de epurare a apelor uzate : Conform masuratorilor pe care le-am facut in primele 5 luni de functionare, eficienta de reducere a materiilor in suspensie in statia de epurare a fost de 94%. Concret, prin procesele de epurare mecanica si biologica au fost eliminate zilnic – in medie – cca 60 tone de materii in suspensie, retinute in decantoarele primare si secundare. Din nefericire, 10 tone sunt deseuri solide, adica materiale textile, plastic, lemn si chiar animale moarte.”

Namolul rezultat in urma procesului de epurare este stabilizat in cele 5 bazine de fermentare. Din namolul fermentat rezulta biogazul, care trecut prin statia de cogenerare se transforma in energie electrica si termica, fapt ce asigura o recuperare importanta de energie in statia de epurare. In urma acestui proces, se acopera intreaga cantitate de energie termica utila functionarii Statiei de epurare si o buna parte din necesarul de energie electrica. Namolul ramas este deshidratat prin presare pentru a fi transportabil la gropile de deseuri ecologice.

Sandra Trasculescu, sef UIP (Unitatea de implementare a proiectului Statia de epurare a apelor uzate): “Epurarea intregului debit de apa uzata a municipiului Bucuresti se va realiza prin construirea Liniei II a Statiei de epurare. Finantarea se va face prin accesarea Fondurilor de Coeziune. Din acest proiect vor face parte si lucrarile pentru construirea unui incinerator, de reabilitare a colectoarelor de canalizare din zonele expuse la infiltratii freatice si a canalului colector principal de apa uzata, Caseta Dambovita. “

Linia l a statiei de epurare a apelor uzate a Municipiului Bucuresti a fost finalizata si pusa in functiune in iulie 2011. Este cel mai mare proiect de mediu din Romania, cu finantare nerambursabila de 65% de la Uniunea Europeana.

Statia de epurare a apelor uzate a Municipiului Bucuresti

Uniunea Europeană reprezintă o entitate politică, socială şi economică compusă din 27 ţări. Statele Membre au decis împreună, pe parcursul unui proces de extindere ce a durat 50 de ani, să construiască o zonă de stabilitate, democraţie şi dezvoltare durabilă, menţinând diversitatea culturală, toleranţa şi libertăţile individuale. Uniunea Europeană îşi propune să împărtăşească realizările şi valorile sale cu ţările şi popoarele de dincolo de graniţele ei.

Ilinca Stihi cucereste Spania cu spectacolul radiofonic Argentina

Spectacolul radiofonic Argentina – producție a Teatrului Național Radiofonic, Societatea Română de Radiodifuziune, difuzat în premieră pe 7 martie 2011, la Radio România Cultural – a câștigat o nouă distincție, Marele Premiu, la Premios Ondas, Secțiunea Internațională – Radio.

Manifestare de prestigiu în spațiul cultural iberic, dar care a reușit să atragă interesul și participarea mass-mediei internaționale, incluzând și instituții de televiziune, Premios Ondas sunt organizate an de an, începând din 1953, de către Societatea Spaniolă de Radiodifuziune și Radio Barcelona. Festivitatea de premiere, spectacol comparabil prin popularitate și glamour cu Oscar-ul, va avea loc pe 30 noiembrie 2011.

De asemenea, spectacolul Argentina este deținătorul Prix Marulic (Festivalul Internațional de Spectacol Radiofonic, ficțiune și documentar, Secțiunea Teatru Radiofonic, Hvar, Croația, 13 mai 2011; detalii pe http://srr.tnr.ro); Argentina a reușit să fie nominalizat și la Prix Italia (Torino, septembrie 2011, cea de-a șaizeci și treia ediție), plasându-se pe primele trei locuri în competiția organizată de RAI și aflată sub înaltul patronaj al Președintelui Italiei, categoria spectacole de teatru radiofonic după scenariu original.
După spectacolul Maldoror – distins și el în, în 2010, cu Premiul Ex Aequo şi Premiul Marulic la două importante festivaluri internaţionale la Bratislava si Hvar, al cărui scenariu își are sursele de inspirație și în Les Chants de Maldoror de Lautréamont -, Argentina este cea de a doua parte a unui triptic în care Ilinca Stihi îşi construieşte ficţiunile pe urma emoţiilor transmise de universuri poetice pe care le simte vii şi corespondente prezentului. Autoarea spune o poveste în care Vlad Ţepeş (nu, nu acela din istoria noastră medievală!), un tânăr realizator de emisiuni de radio, îşi găseşte salvarea de platitudinile cotidiene într-un univers compensatoriu – o lume imaginară, dar şi posibilă-, în căutarea pasiunii, a aventurii şi a senzualităţii. Argentina devine obsesia călătoriilor, decorul fantasmărilor în culori tari, a sexualităţii violente.
Ilinca Stihi, care este şi regizorul artistic al spectacolului, elaborează împreună cu Mihnea Chelaru, sound design şi Mădălin Cristescu, regie muzicală, un spectacol în care identitatea eroului se exprimă în registre sonore multiple, iar Marius Manole, în rolul principal, găseşte resurse actoriceşti să convingă.

Teatru radiofonic:
„Argentina” scenariul si regia Ilinca Stihi
spectacol in memoria lui Fernando Pena
Distributia:
Marius Manole, Ileana Stana Ionescu, Zoltan Octavian Butuc, Madalina Anea, Alex Vasilache, Ion Haiduc, Orodel Olaru, Daniela Ionita
Cantece a capella si text in spaniola: Ioana Sihota, Fabian Sanchez, Lucas Molina
asistenta inregistrari teren: Catalin Coman si Dragos NIta
asistenta montaj: Robert Vasilita si Florina Istodor
regia muzicala si inregistrari studio: Madalin Cristescu
sound design si inregistrari teren: Mihnea Chelaru
redactor si coordonator proiect: Crenguta Manea

ILINCA STIHI – PROMO ARGENTINA
http://embed.trilulilu.ro/audio/ibgtv/c5c11bb3c82390.swf
Asculta mai multe audio soundtrack

Piesa de teatru radiofonic „Argentina” poate fi ascultata pe http://www.eteatru.ro

Gala decernarii premiilor Ondas va avea loc la Opera din Barcelona, in 30 nov. 2011 incepand cu ora 19.30. Ceremonia se va transmite live pe patru canale de televiziune.
In aceeasi zi va avea loc o conferinta de presa si un pranz cu primarul Barcelonei.

Romancele de la Circul Globus la Friedrichstadt-Palast, Berlin

11 dintre componentele trupei ALMAS, respectiv Adina Banu, Ana Cristina Andries, Andreea Dragomir, Andreea Delcea, Aurora Toma, Cristina Barbu, Daniela Duru, Loredana Agore, Marlena Amironesei, Mihaela Platon, Petruta Panait au plecat astazi la Berlin pentru a performa in spectacolul “Berlin Illuminated”, care se desfasoara la Friedrichstadt-Palast .
Artistele Circ & Variete Globus vor face acrobatii in sfere. 5 dintre ele vor combina echilibristica si contorsionismul, intr-un numar aerian – la 9 metri inaltime – fara lonja de siguranta, iar celelalte 6 vor dansa in sfere, la sol.


(trupa Almas, in spectacol)

(trupa Almas, in spectacol)

Reprezentatiile vor incepe din 18 noiembrie 2011, dar premiera mondiala va avea loc in Ajun de Craciun, pe 24 decembrie 2011. Fetele noastre fac parte dintre cei 100 de artisti care vor evolua pe scena Friedrichstadt-Palast, in ceea ce se doreste a fi cel mai mare si extravagant spectacol dedicat Craciunului si sarbatorilor de iarna.

Artistele romance au fost selectionate pentru numerele impresionante pe care le executa in spectacolele Circ &Variete Globus si pentru performantele inregistrate de-a lungul vremii.
Precizam ca, la inceputul acestui an, trupa ALMAS a castigat „Clovnul de bronz” la Festivalul International de Arta a Circului de la Monte Carlo, cea mai mare competitie de gen, din lume. In cadrul aceluiasi festival, Almas a mai primit două premii speciale din partea Asociaţiei Europene a Circului şi din partea Televiziunii Naţionale din Monte Carlo.

Intr-o singura voce, componentele trupei ALMAS marturisesc: „Fiecare artist atunci când intră prima dată în manej începe să se pregătească pentru a ajunge la capăt….adică la Monte Carlo. Aceasta este împlinirea oricărui artist de circ. Dupa ce ai castigat insa, vrei sa te vada cat mai multi oameni, pentru ca aplauzele publicului sunt cea mai mare bucurie a noastra. Mergem la Berlin sa castigam suprematia si sa facem cinste Romaniei prin prestatiile noastre”.

Brindusa Novac, manager Circ&Variete Globus: „ Sunt mandra de succesele trupei ALMAS. Sunt fericita ca Romania poata fi vazuta si altfel, poate fi remarcata si aplaudata datorita artistilor de circ, care iata se dovedesc extrem de talentati si apreciati in intreaga lume, la cele mai importante spectacole de gen.”

Sorin Oprescu, actor in scenariul lui Dan Diaconescu OTV

articol preluat de pe www.nasii.ro 

Dan Diaconescu si Sorin Oprescu protagonisti in ”ATENTAT OTV” cel mai nou horror in regia lui Dan Diaconescu

Ne intrebam cu totii ce Dumnezeu are Dan Diaconescu cu Sorin Oprescu de nu-l mai slabeste de o luna si il tot face albie de porci la OTV, trecand peste faptul ca Oprescu a fost chirurgul care l-a operat cand i-a fost mai greu, iar atunci era “Sar’mana dom’ doctor, ce ma faceam daca nu ma operai, de era sa plec si din spital de panica sa nu-mi plesneasca apendicul in spatiul burtii si sa iasa un mare caz de aici, tocmai bun pentru televiziunile serioase, ca eu eram dus cu tot cu OTV?!”.

Dupa aia ne-am mai intrebat de ce magarusul Diaconescu nu se documenteaza bine, macar, cand umfla gogosile despre Oprescu si nici macar nu se intereseaza cum o cheama pe nevasta fiului primarului, Mircea, si tot se ia de ea, nopti la rand, si ii zice Smaranda cand pe ea o cheama, de fapt, Ilinca. Nici macar de atat nu e in stare, sa-si gaseasca niste documentaristi buni, ca sa nu il faca de ras.

Dan Diaconescu, marele filantrop care isi distruge angajatii

Dar cum sa-si gaseasca oameni buni de televiziune cand, de fapt, nici pe aia pe care ii are nu-i plateste. Ii lase sa se faca de ras for free, nici bani de bilet de tramvai nu le da, sa se intoarca pe la casele lor, dupa ce injura toata noaptea pe unul si pe altul la OTV.

Un caz concret este Tudor Barbu. Ce sef dement l-ar lasa pe un bolnav de cancer sa piarda noptile urland la luna, in picioare, in direct, in fata camerelor? Si impotriva cui?! Tocmai a unui doctor…?! Ce suflet are in el Diaconescu sa-l frece pe Tudor Barbu noapte de noapte, de-i ies ochii din cap, cand stie prea bine in ce situatie este amaratul, cu problema lui de sanatate? Acesta este Dan Diaconescu, liderul popular, haiducul care ia de la boieri si da la saraci? Ingrozitor de gaunoasa toata aceasta poveste si atat de stridenta.

Pe Diaconescu nu-l mai crede nimeni si crapa de draci

Mai bine zis “ne intrebam” inainte sa ne plictisim de noul serial otevist care ne tot promite mari dezvaluiri in legatura cu Primarul si care nu are nici cel mai mic succes la public, avand in vedere ca Oprescu nu-i da satisfactie lui Diaconescu. Acum nu ne mai intrebam, ca stim. Stim si ce vrea Diaconescu, si ce vrea Gusa, si ca, daca nu iese ce si-au propus, macar audienta sa iasa. Si, mai ales, stim ce urmeaza sa se intample: un atentat inchipuit impotriva sefului OTV, Dan Diaconescu, care atentat ar porni de la Primaria Capitalei, Diaconescu s-ar salva printr-o minune, televiziunile ar urla la aflarea “dovezilor” iar Oprescu ar fi ridicat de DNA, exact cum a promis Gusa. Diaconescu, intr-un interviu pentru Evenimentul Zilei vorbea despre caracterul mafiot al activitatii primariei. Iar Cozmin Gusa, traseistul sef al subpoliticii romanesti, ameninta si el ca primarul va urma sa fie ridicat de procurori.(cititi urmarea)

cititi ce scrie in poza, stanga sus, sub OTV!

 

Articol cu acelasi subiect: Dan Diaconescu îşi pregăteşte propriul caz Elodia pesurse.ro

 

Gore de la Cluj si muschii lui

Pentru romanii din diaspora, un show de show, via mioriticul

cunoasteti-l si pe Nicusor de la Braila

Ziaristii de azi, securistii de maine

CTP-ul, intr-o contra deontologica pe care si-o permit numai capetele incoronate in ale jurnalismului (nicidecum, ziaristii-securisti), ii pune sacoul pe canal doamnei ministru Udrea, ca sa nu se murdareasca pe bombeurile pantofilor portocalii cand trece strada. Iata incipitul articolului lui Cristian Tudor Popescu din Gandul.

Las’ că ştie ea de ce
de Cristian Tudor POPESCU | 07 AUGUST 2009

Nu credeam că pot fi traversat de vreun sentiment vizavi de Elena Udrea. Nici măcar de unul iscat de statutul de sex-symbol politic al doamnei ministru. Nu pot spune că o cunosc, deşi a fost şi dânsa, ca şi d-na Ridzi, pe canapeaua mea de „psihanalist“ de la Gândul. Şi totuşi, ceea ce simt în aceste zile în legătură cu „scandalul Udrea“ e un amestec de indignare cu tristeţe, câtă mai am.

Am vorbit adesea despre graniţa subţire, dar fermă, dintre ziarist şi securist. Amândoi vânează informaţia. Amândoi pot folosi pentru asta „mijloace specifice“ care nu pot fi găsite într-un manual. Diferenţa esenţială este că securistul ascunde informaţia şi o foloseşte din umbră, în vreme ce ziaristul o obţine pentru a o face cunoscută publicului. Şi mai e o diferenţă, care poate fi adusă în discuţie în cazul Udrea: Securitatea vâna şi omul, ziaristul onest nu are ca ţintă decât informaţia. „Găsiţi-i ceva!“ suna ordinul în Onorabila Instituţie. Din acel moment, persoana vizată era supusă tirului de întrebări zi şi noapte, anchetatorii se schimbau ca hocheiştii, se montau provocări, diversiuni, uneori se jucau adevărate scenete, cu convingerea că până la urmă „ceva iese la iveală“. Securitatea blufa sinistru dintr-o cauză simplă: ignoranţa.

Voiau să afle fără să ştie – maieutica lămpii în ochi. Citeste mai departe

Ciutacu nu se baga pentru ca a fost in concediu

Se zvoneste ca celebrul Cristoiu, jurnalistul care a nascut gaina cu pui vii si a ridicat Evenimentul Zilei pe culmi nebanuite, va pleca de la Antene, dupa ce va lua un interviu viitorului presedinte al Romaniei. Nu trebuie sa si credeti. E doar gura presei…
Pana atunci, va invit la cateva Vorbe Grele! Il stiti pe Ciutacu? E din Sinaia si are testicule descul de grele in jurnalismul romanesc:)
„Dezamăgirea-i reciprocă, Maestre…
De: Victor Ciutacu – Categoria: Caruta cu deontologi

Ion Cristoiu i-a acordat lui Victor Roncea un interviu. Întrucât nu simt nevoie să alimentez o polemică absurdă și să intru-n jocul viclean al Maestrului, nu am de gând să comentez. Vă las pe voi – dacă aveți chef și chiar vă inspiră subiectul – s-o faceți, cu rugămintea-somație de a folosi cuvinte măsurate și decente. Mai departe